O persoană S-A ARUNCAT ÎN FAȚA METROULUI la stația Dristor

Publicat: 16 10. 2012, 13:48
Actualizat: 29 07. 2014, 20:50

UPDATE Femeia care s-a aruncat în fața metroului, în stația Dristor 1, a supraviețuit accidentului, ea primind îngrijiri medicale și fiind în stare de șoc, au declarat surse din Poliție.

Femeia va fi dusă la spital, pentru tratament, ea neputând da explicații cu privire la gestul său. De altfel, polițiștii vor stabili dacă ea s-a aruncat sau a fost un accident.

O persoană s-a aruncat, marți, în fața metroului la stația Dristor 1, autoritățile fiind alertate cu privire la acest accident.

Purtătorul de cuvânt al METROREX, Evelyne Croitoru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba de o femeie, care s-a aruncat în fața metroului.

Un echipaj SMURD se află la stația de metrou.

Linia a fost scoasă de sub tensiune, pentru a putea fi scoasă persoana și a se face investigații, astfel că se vor înregistra întârzieri în circulația garniturilor.

Accidentul a fost semnalat marți, la ora 12.42.