O profesoară din Buzău a cerut CNA să retragă recomandarea privind spoturile despre ora de religie

Publicat: 05 03. 2015, 23:03

Monica Mocanu predă matematica la un liceu tehnologic din municipiul Buzău, profesoara sesizând Consiliul Național al Audiovizualului după ce a văzut pe postul public de televiziune un spot prin care părinții erau îndemnați să și înscrie copiii la ora de religie, în caz contrar materia urmând a fi scoasă din orarul copiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mocanu susține că mesajul textului este „fals factual și manipulator”.

„Vă sesizez în regim de urgență o situație referitoare la spotul promoțional transmis pe TVR1 în seara zilei de 4 martie 2015 (la finalul emisiunii «Vorbește liber», aprox ora 21.50) în campania pe care ați recomandat-o spre a fi difuzată în această perioadă referitoare la ora de religie. Mesajul textual de la finalul spotului este «înscrie-ți copilul până la 6 martie la ora de religie sau ora se va desființa». Mesajul este fals factual și manipulator. În primul rând pentru că ora de religie va fi în continuare în oferta obligatorie a școlilor, conform Constituției României și Legii educației naționale. În plus, nu doar că informația falsă induce în eroare publicul într-o chestiune sensibilă, dar manipulează în interesul particular al unei părți implicate, nerespectând în felul ăsta codul de reglementare al conținutului audiovizual pe care dvs îl aplicați în această cauză (articolul 141 din regulamentul CNA care permite campaniile noncomerciale)”, a scris, pe contul său de pe o rețea de socializare, profesoara Monica Mocanu.

În acest context, cadrul didactic a solicitat CNA luarea unei poziții și retragerea recomandării adresată televiziunilor pentru această campanie, „în condițiile în care asociația «Părinți pentru ora de religie» utilizează abuziv încrederea dvs”.

CNA a decis, marți, să recomande televiziunilor să difuzeze trei spoturi de promovare a orei de religie în școli, între care se numără și un clip în care înscrierea la această materie este susținută de personalități precum Dan Puric, Elisabeta Lipă, Gabriela Adameșteanu și Connect-R.

Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educației naționale privind obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituțional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.

Decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit în 28 februarie, a arătat că CC a menținut statutul orei de religie ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru școală, și a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, și anume pe baza unei cereri de înscriere.

Consiliul a solicitat Parlamentului ca atunci când va completa articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educației naționale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar și retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învățământ – primar, gimnazial și liceal, excepție făcând anul școlar 2015-2016, când își vor exprima opțiunea indiferent de anul de studiu.