O televiziune din Baia Mare a fost amendată de CNA, după ce invitatul unei emisiuni l-a jignit pe fostul președinte Traian Băsescu

Publicat: 23 07. 2015, 16:30
Actualizat: 03 08. 2015, 21:53

În emisiunea „Dezbaterea zilei”, difuzată pe 17 aprilie, de la ora 19.00, și moderată de Cătălin Vischi, a fost abordat subiectul proiectului de lege privind acordarea de pensii speciale pentru parlamentari.

În emisiune a fost invitat jurnalistul Radu Țolaș, care a făcut mai multe afirmații referitoare la parlamentari, spunând că aceștia sunt „niște boșorogi nenorociți, veniți dintr-o societate comunistă nenorocită, care a făcut pentru România să ajungem unde suntem noi astăzi”.

Radu Țolaș a făcut referire și la Traian Băsescu, despre care a spus că este „un președinte bețiv și curvar”, dar și la deputatul Cornelia Negruț, despre care a afirmat că este „o fufă care se crede mare deputat”.

CNA a decis să amendeze cu 15.000 de lei televiziunea eMaramureș TV, la propunerea membrului Consiliului Radu Herjeu.

Decizia a fost luată cu unanimitatea membrilor CNA prezenți la ședința de joi (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea).

Sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 34, alineatul 1 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Orice persoană are dreptul la propria imagine”, și a articolului 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor”.

Totodată, amenda a fost aplicată pentru încălcarea articolului 40, alineatele 1, 2 și 3 din Cod, conform căruia „În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile. Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”.