Operațiune în colaborare: Bărbat din Neamț urmărit internațional pentru viol în grup, prins în Italia

Publicat: 29 08. 2019, 10:58

Potrivit IGPR, autoritățile italiene au pus în executare un mandat european de arestare, emis pe numele unui cetățean român, în vârstă de 38 de ani.

Bărbatul a fost condamnat, în 2013, la 9 ani închisoare, pentru violență sexuală în grup, fapta fiind comisă în complicitate cu alt conațional, la Bicaz, în anul 2010, asupra unei victime care, la acel moment, era minoră.

Atunci, aflându-se într-un local din Bicaz, județul Neamț, bărbatul a ademenit o adolescentă de 16 ani în grupul sanitar al restaurantului, apoi și-a chemat complicele și împreună au violat-o.

După condamnare, bărbatul a fost dat în urmărire internațională întrucât se sustrăgea executării pedepsei și a fost localizat în localitatea italiană Villa di Briano, provincia Caserta.

Informațiile privind localizarea exactă a persoanei urmărite au fost transmise Poliției italiene de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamț, în directă colaborare cu polițistul român aflat în misiune de suport operativ pe lângă Serviciul de Cooperare Internațională de Poliție din Roma.