Oprescu: Probabil peste ani Revelionul va fi serbat de toți bucureștenii pe stradă

Publicat: 27 12. 2013, 13:02
Actualizat: 14 10. 2014, 22:24

Primarul Capitalei a declarat, vineri, că scena din Piața Constituției va fi terminată pe 30 decembrie și a invitat bucureștenii să vină la petrecere, unde focul de artificii va fi mai mult decât a fost vreodată, precizând că probabil peste ani Revelionul va fi serbat de toți bucureștenii pe stradă.

„Pe 30 seara, scena va fi terminată, pentru că avem repetiții undeva începând cu ora 15.00, pe scenă vor urca artiștii pentru repetiție”, a spus primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a mers să vadă stadiul lucrărilor la scena din Piața Constituției, unde municipalitatea organizează petrecerea de Revelion 2014.

Potrivit primarului Capitalei, petrecerea de Revelion organizată de municipalitate se dorește a fi același lucru cu care locuitorii Capitalei au fost obișnuiți în ultimii ani.

„Sper ca și anul acesta să fie la fel și, încet-încet, nu știu dacă alții au observat, ne întindem încolo, către sectorul 3, către sectorul 5 și în partea dinspre sectorul 1, deci, într-un cuvânt, probabil că peste ani Revelionul va fi serbat de toți bucureștenii pe stradă”, a spus Oprescu.

Întrebat dacă va participa anul acesta la petrecerea din Piața Constituției, primarul Capitalei a spus că va veni să vadă dacă „totul este în regulă”, apoi va merge alături de familia sa.

„Vin să văd că totul este în regulă și apoi mă duc și eu la nepoții mei, care sunt prea mici ca să-i aduc în piață, însă probabil că peste vremuri or să mă aducă ei pe mine aici”, a mai spus Sorin Oprescu.

Primarul i-a invitat pe bucureșteni să vină în seara de 31 decembrie în Piața Constituției, precizând că focului de artificii prin care vor fi marcate primele momente ale anului 2014 „va fi mai mult decât a fost vreodată”.

„Sper să iasă foarte bine, să-i mulțumească și pe cei din Palat, dar în principal să-i mulțumească pe toți cei prezenți aici”, a mai spus primarul general.

Oprescu a precizat că petrecerea va începe în 31 decembrie, în jurul orei 20.00, fiind așteptați aproximativ 40.000 – 50.000 de oameni.

„Eu îi invit pe toți bucureștenii la petrecere. Avem locuri pentru toată lumea și eu îi aștept cu toată dragostea și tot respectul”, a mai spus Sorin Oprescu.

Petrecerea de Revelion organizată de Primăria Capitalei în Piața Constituției va fi deschisă de trupa de percuționiști Barbarossa, care va prezenta, în premieră, un spectacol ce îmbină dansul și jongleriile cu torțe aprinse.

Pe scenă vor urca, până la miezul nopții, Loredana, Delia, Puya, Connect-R și trupele Mandinga, Vunk și Voltaj. What’s Up feat. DeMoga Music, împreună cu noile nume ale muzicii autohtone Shift, Adda, Liviu Teodorescu, Sorana, Ciprenko și Lally, vor crea un moment unic, acompaniați de un număr impresionant de percuționiști, pe acordurile noului single „La mulți ani!”.

După numărătoarea inversă, trecerea în 2014 va fi marcată de un foc de artificii, care va dura 15 minute.

Bucureștenii care vor merge în Piața Constituției vor păși în noul an într-o atmosferă efervescentă, amfitronii serii fiind Smiley&Friends, respectiv CRBL, Alex Velea și Andreea Bănică, potrivit municipalității.