Opt persoane accidentate la schi au fost ajutate de jandarmii montani

Publicat: 04 01. 2015, 12:48
Actualizat: 21 08. 2017, 06:24

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, în perioada 30 decembrie-3 ianuarie, jandarmii montani au intervenit, împreună cu angajații Salvamont, pentru a ajuta opt persoane – trei bărbați și cinci femei – care s-au accidentat pe pârtiile de schi din Vatra Dornei și Gura Humorului.

Răniții au fost transportați la baza pârtiei, unde au primit ajutor medical de la echipajele SMURD sau de pe Ambulanță, în unele cazuri fiind necesară transportarea acestora la spital.

Conform sursei citate, jandarmii montani au fost prezenți în aceste zile în zonele unde sunt numeroase unități de cazare, în zonele de agrement și în cele cu afluență mare de turiști, în apropierea mănăstirilor, pe traseele turistice, precum și pe pârtiile de schi și sanie din Gura Humorului și Vatra Dornei.

În aceeași perioadă, jandarmii suceveni au dat 35 de amenzi pentru tulburarea ordinii publice și au constatat trei infracțiuni.

În 31 decembrie, în orașul Dolhasca, jandarmii au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi localnici la un spectacol de datini și obiceiuri, iar în aceeași zi, în municipiul Suceava, au fost prinse două persoane care vindeau ilegal petarde și artificii, fiind confiscate 61 de cutii cu petarde și 54 de seturi de artificii.