Orașul din România care stă, la propriu, pe o mină de aur. Exploatarea începe în luna mai

Publicat: 28 04. 2017, 07:30

Modalitatea de procesare a noului tip de concentrat este prietenoasă cu mediul înconjurător, având în vedere că ea nu presupune folosirea unei substanțe chimice, potrivit informațiilor trimise de reprezentanții companiei. Metalele prețioase „native” sunt prezente în reziduurile rezultate în urma procesului de prelucrare a minereului extras și sunt separate de restul materialelor printr-un proces ce implică zdrobirea și centrifugarea.

Producția de concentrat de aur și argint reprezintă un pas important în evoluția minei din Mănăila, fiind cel de al doilea tip de concentrat pentru care compania a găsit soluții de procesare, în ultimul an.

„La mina din Mănăila am avut anul trecut experți care au găsit soluțiile necesare pentru separarea concentratului de zinc și cupru, dar au văzut și potențialul de separare a celui de aur și argint. Astfel, vom putea avea din acest an o producție importantă de concentrat de aur și argint în fiecare lună.” a declarat Andrew Prelea, director executiv și președinte Vast Resources România.

Pe lângă procesarea noului tip de concentrat, compania are așteptări mari și în ceea ce privește cantitățile de concentrat de cupru și zinc extrase lunar, pentru care se preconizează creșteri importante.

Citește în continuare pe bm.