Orban: Să privim ceea ce lăsăm în urmă ca pe o pildă despre ce avem de făcut. Un an nou fericit!

Publicat: 31 12. 2019, 12:54

„Intrăm într-un an nou și un nou deceniu, care îmi doresc să însemne și începutul unei perioade de normalitate și de reală democrație pentru România. Să privim ceea ce lăsăm în urmă ca pe o pildă despre ce avem de făcut pentru a împlini cu adevărat visul de libertate, democrație și prosperitate, care i-a mobilizat pe români cu 30 de ani în urmă împotriva totalitarismului. Întâmpinăm noul an cu speranță și încredere în drumul pe care ni l-am ales, din nou în marea familie europeană și parteneri apreciați ai Alianței Nord-Atlantice. Să ne bucurăm de tot ceea ce am reușit împreună! Anul 2020 să vină cu sănătate, vise împlinite, viață frumoasă, belșug în casă și mai bine pentru toți. Un an nou fericit! La mulți ani, tuturor românilor!”, transmite Ludovic Orban, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a postat, marți, pe Facebook, un mesaj cu ocazia Anului Nou.·

„La cumpăna dintre ani vă doresc încredere și optimism, iar anul 2020 să fie plin de realizări profesionale și satisfacții personale. Gânduri bune vă transmit și vă doresc să fiți sănătoși pentru a vă bucura de toate momentele frumoase și energici pentru a depăși încercările și provocările de peste an! La Mulți Ani!”, a scris Costel Alexe, pe Facebook.

Și liderul USR, Dan Barna, le-a urat internauților la mulți ani și a făcut, totodată, un bilanț al anului 2019.

„La mulți ani, România! 2019 a fost un an tare complicat. În ianuarie, era deja a treia iarnă în stradă la proteste și PSD domina încă totul, astfel că cei mai pesimiști dintre noi nu vedeau încă drumul de ieșire din zona întunecată în care țara era târâtă sub regimul lui Liviu Dragnea. În decembrie avem un guvern nou și perspectivele unor alegeri care să ne reașeze pe drumul dezvoltării. USR cu al său doar 9% în Parlament, nu numai că a rezistat, dar a și luptat cu înverșunare pentru revenirea României la parcursul ei firesc, cel european. Am fost pe stradă când a fost nevoie să fim pe stradă, am făcut tot ce ținea de noi în Parlament și oriunde am putut să ne facem auzită vocea și mesajul cetățenilor. Am făcut Alianța USR PLUS atunci când a fost necesar.Nu am dat înapoi, nu am ezitat”, a scris Dan Barna, pe Facebook.

Președintele USR susține că România are nevoie de o alternativă la partidele vechi și amintește că în 2020 vin două rânduri de alegeri în România.

„ Suntem încrezători că, la 30 de ani de la revoluție, România are nevoie, mai mult decât oricând, de o alternativă politică reală la partidele vechi. O alternativă construită în egală măsură pe competență și onestitate. Și, de ce nu, entuziasm și speranță. Ea există chiar dacă drumul e și mai lung și mai greu decât am anticipat. Ce urmează? 2020 va fi un an în care se limpezesc apele și decizia este din nou acolo unde contează cel mai mult – la cetățeni, prin vot. Vin alte două rânduri de alegeri pe care o să le tratăm cu îndrăzneală și încredere că românii înțeleg care sunt opțiunile reale pentru modernizare. A venit, de asemenea, și momentul unei clarificări doctrinare a USR, iar direcția pe care o consider corectă e aceea a unui partid de centru-dreapta modern care să reprezinte puterea oamenilor obișnuiți și a comunităților. Un partid care să prețuiască libertatea și care, spre deosebire de cele vechi, știe și vrea să țină statul permanent sub supraveghere pentru a-l împiedica să derapeze sau să uite de ce există”, se mai arată în postarea de pe Facebook a lui Dan Barna.