Pacient găsit mort în subsolul unui spital, după ce fusese dat dispărut cu o zi înainte

Publicat: 03 09. 2014, 18:40
Actualizat: 06 02. 2019, 10:37

Potrivit reprezentaților Poliției Județene Bacău, cadavrul tânărului de 27 de ani a fost găsit la subsolul Spitalului Județean de Urgență (SJU) de către personalul medical al unității, în urma căutărilor începute încă din cursul serii de marți, atunci când pacientul a dispărut din salonul unde era internat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De altfel, cadrele medicale au anunțat imediat la Poliție dispariția băcăuanului din Secția Ortopedie, acolo unde fusese internat în 1 septembrie.

„În urma sesizării spitalului, polițiștii au desfășurat acțiuni de căutare pe raza municipiului Bacău, mai ales că tânărul figura în evidențele medicilor și cu probleme psihice, acesta fiind internat frecvent într-un centru pentru persoane cu astfel de afecțiuni din județul Bacău. Cadavrul, găsit de către personalul medical la subsolul spitalului, a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Poliției Județene Bacău, Raluca Dănilă.

Una dintre ipotezele luate în calcul de către anchetatori este căderea tânărului de la etajul întâi, pe casa scării, până la subsolul spitalului, acolo unde a și fost găsit de către personalul medical.