Pacient înjunghiat mortal de un coleg de salon, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași

Publicat: 11 06. 2012, 10:38
Actualizat: 11 06. 2012, 11:19

UPDATE: Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Diana Cimpoeșu, pacientul înjunghiat mortal de către un coleg de salon avea 78 de ani și era internat, la fel ca și agresorul, în Clinica de Cardiologie, pentru afecțiuni respiratorii și cardiace.

Ea a precizat că în timpul conflictului izbucnit între cei doi pacienți o asistentă medicală a fost și ea rănită, suferind o plagă la braț, starea ei fiind stabilă, fără a exista riscuri.

Diana Cimpoeșu a precizat că din datele medicale cunoscute reiese că agresorul nu suferea de vreo boală psihică.

La fața locului a ajuns o echipă de anchetatori care cercetează cazul, agresorul fiind audiat.

Cimpoeșu a mai spus că reprezentanții spitalului au cerut transferul agresorului la un spital de psihiatrie unde urmeză să fie dus după finalizarea anchetei de către Poliție.


Un bărbat în vârstă de 78 de ani internat în clinica de cardiologie de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a fost înjungiat mortal, luni dimineață, de un pacient care era în salon cu el, în timpul conflictului fiind rănită și o asistentă medicală,informează Mediafax.

REVENIM CU AMĂNUNTE.