PANDEMIE. Iohannis, discuție cu premierul Irlandei despre importanța creșterii investițiilor

Publicat: 27 05. 2020, 20:49
Actualizat: 06 04. 2021, 22:31
Klaus Iohannis merge la Bruxelles pentru a discuta despre viitorul buget al blocului comunitar / Sursă FOTO: Administrația Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, la inițiativa părții irlandeze. Cei doi interlocutori au subliniat importanța creșterii schimburilor comerciale și investiționale în perioada de redresare economică, relatează Mediafax.

Klaus Iohannis și Leo Varadkar au atins teme de pe agenda europeană, discutând și despre măsurile adoptate în contextul pandemiei COVID-19

Temele abordate cu prilejul discuției au vizat măsurile adoptate în contextul pandemiei COVID-19, spectrul relațiilor bilaterale, agenda europeană, precum și cooperarea la nivelul ONU, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale

„Pe fondul crizei provocate de noul coronavirus, Președintele României a transmis condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești înregistrate, arătând că țara noastră este deplin solidară cu poporul irlandez în aceste momente de cumpănă. Un mesaj similar de solidaritate deplină cu poporul român a fost transmis și de Prim-ministrul Leo Varadkar”, arată sursa citată.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că actuala criză, fără precedent în plan internațional, reprezintă o provocare comună pentru România și Irlanda, ca state membre ale Uniunii Europene, în vederea atenuării impactului acesteia asupra cetățenilor din cele două state, fiind necesare în continuare eforturi comune susținute pe multiple paliere – politic, economic, social -, în spiritul excelentei cooperări care caracterizează în prezent relațiile bilaterale româno-irlandeze.

„În planul cooperării economice bilaterale, cei doi interlocutori au subliniat importanța creșterii schimburilor comerciale și investiționale în perioada de redresare economică, în principal prin capitalizarea prezenței companiilor irlandeze în România și respectiv a lucrătorilor români în Irlanda”, conform Administrației Prezidențiale.

În ceea ce privește agenda europeană, cei doi înalți oficiali au discutat stadiul negocierilor actuale dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe tema relațiilor viitoare.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România susține încheierea unui acord cuprinzător, care să asigure un parteneriat strâns între Uniune și Marea Britanie. De asemenea, Președintele României a arătat că țara noastră urmărește atent implementarea corectă a Acordului de retragere, inclusiv a prevederilor Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord.