Parcarea mașinilor pe domeniul public, cu scopul de a le vinde, a fost interzisă în Sectorul 6. Ce riscă proprietarii

Publicat: 13 12. 2013, 18:50
Actualizat: 03 02. 2019, 21:02

Parcarea și expunerea vehiculelor, spre vânzare, pe raza Sectorului 6 sunt interzise, în urma unei hotărâri aprobate de Consiliului Local Sector 6, cei care o încalcă fiind amendați cu până la 1.000 de lei, anunță reprezentanților autorității publice de sector.

„Parcarea vehiculelor pe domeniul public și expunerea spre vânzare a acestora pe raza Sectorului 6 sunt interzise, în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței de joi a Consiliului Local Sector 6”, informează Primăria Sectorului 6.

Astfel, arată sursa citată, se interzice expunerea spre vânzare a vehiculelor pe domeniul public sau privat al Municipiului București, aflat în administrarea Sectorului 6, de către persoanele fizice sau juridice.

Încălcarea dispozițiilor aprobate de Consiliul Local constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 și 1.000 de lei.

Parcarea autoturismelor cu anunțul „De vânzare” lipit pe parbriz este o practică în toate sectoarele Capitalei.