Parchetul General: În 10 ani de mandat, Traian Băsescu a avut 68 de dosare penale, acum mai are doar 11

Publicat: 21 01. 2015, 17:12
Actualizat: 29 04. 2015, 16:14

Gândul a solicitat Parchetulu General să transmită o statistică cu numărul de dosare în care a fost anchetat Traian Băsescu în ultimii 10 ani. Potrivit datelor trimise de Parchetul General rezultă că, în total, au fost făcute cercetări în 68 de dosare care îl vizau pe fostul președinte. În cazul DIICOT, Parchetul General a menționat că au fost șase dosare penale deschise, dintre care doar unul soluționat cu netrimiterea în judecată.

Redăm mai jos explicațiile Parchetului General:

„La Secția de urmărire penală și criminalistică, în perioada martie 2004 – aprilie 2014, au fost înregistrate un număr de 58 de cauze penale, din care soluționate 53. Două cauze au fost conexate la o alta soluționată în cursul anului 2007 cu neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f din Codul de procedură penală.

Alte două dosare au fost declinate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Dosarul înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București se află în curs de soluționare, iar dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind dispusă, la data de 5 noiembrie 2008, soluția de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală.

Soluțiile de netrimitere în judecată adoptate au fost fundamentate pe prevederile art. 10 lit. a, b, c, d, f din vechiul Cod de procedură penală și art. 16 lit. a și f din noul Cod de procedură penală.

În prezent, în instrumentarea procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică se mai află un singur dosar penal.

La Direcția Națională Anticorupție, în intervalul 2002 – 2012, au fost înregistrate patru cauze penale, din care unul singur este în curs de soluționare, celelalte patru fiind soluționate.

Astfel, un dosar a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, fiind ulterior trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosar în care  procurorii au dispus, la data de 23 aprilie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală.

În alte două dosare penale, procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din vechiul Cod de procedură penală, respectiv clasarea în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. a din noul Cod de procedură penală.

La Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost înregistrate în cursul anului 2012, șase dosare penale, din care cinci sunt în curs de soluționare, iar unul a fost clasat prin ordonanța din 9 ianuarie 2015.
Cauzele enumerate anterior vizează perioada în care persoana la care faceți referire a deținut funcția de primar general al municipiului București sau de președinte al României”.