Parchetul Militar: Peste 160 de jandarmi au INTERVENIT în Piața Victoriei, potrivit DOCUMENTELOR. Există INDICII care ANTICIPAU amploarea evenimentelor de vineri. Violența forțelor de ordine NU e justificată.

Publicat: 15 08. 2018, 17:57

„La acest moment, din vizualizarea documentelor, sunt peste 160 de militari jandarmi. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenție. Atât am reușit să sintetizăm din documente. E vorba de forțele participante. Sunt cele care în urma decelării documentelor ce ne-au fost puse la dispoziție au fost evidențiate într-o situație de analiză”, a declarat Ionel Corbu, reprezentantul Parchetului Militar.

Procurorii militari au cerut prefectului Capitalei, Speranța Cliseru, ordinul de intervenție a jandarmilor la mitingul din Piața Victoriei de pe 10 august, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanți ai Parchetului Militar.

„De la Prefectură am solicitat acest ordin în faza primară, chiar în după-amiaza zilei de 11 august. Am primit un răspuns de la Prefectură, în sensul de a ne adresa Direcției de Jandarmi a Municipiului București, pentru a intra în posesiea lui. Deși cred că am fi putut intra în posesia unui exemplar sau a unei copii și de la Prefectură, întrucât acolo trebuie să existe un exemplar”, a declarat prim procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, Ionel Corbu.

Jandarmeria a trimis, marți seară, documentația cerută de către procuratură, însă autoritățile medicale încă nu au transmis actele.

„Există elemente și indicii doveditoare privitor la amploarea evenimentelor ce urmau să se desfășoare sau să aibă loc. În opinia mea, sub nicio formă, acte de agresiune exacerbate nu se justificau, atâta vreme cât existau multiple modalități de estompare a unor demersuri care urmau să degenereze”, a mai spus Ionel Corbu.

Potrivit lui Ionel Corbu, procurorul care instrumentează dosarul privind intervenția jandarmilor la protestul din 10 august, procurorii militari au înregistrat, până în prezent, 192 de plângeri depuse de către protestatari împotriva forțelor de ordine, care sunt acuzați ar fi intervenit într-un mod abuziv la mitingul din 10 august.