Părinții polițistului Bogdan Gigină au făcut plângere la instanța supremă, în care acuză tergiversarea dosarului

Publicat: 19 01. 2018, 14:15

UPDATE. Daniel Ionașcu, avocatul familiei Gigină, susține că părinții lui Bogdan Gigină, polițistul decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au cerut instanței ca dosarul să fie soluționat în cel mult trei luni.

Familia Gigină spune că au trecut peste 2 ani și 3 luni și apreciază că a fost un termen rezonabil și vine cu acest demers prin care se strigă disperat să se urgenteze. Domnul Gigină plângea de durere. (..) Nicio clipă nu au fost discuții în care familia Gigină să nu își fi pus toată nădejdea în procurori și în organele de anchetă. Ei ar dori ca această anchetă să se bucure de o celeritate mai accentuată, de ceea ce însemnă un timp rezonabil, apreciază ca doi ani si trei luni sunt un timp suficient pentru soluționare, solicită să dea un termen de maxim trei luni de acum înainte pentru soluționare. Dosarul a ajuns la peste 28 de volume, așa că nu pot spune că nu s-a lucrat, însă doi ani și trei luni – există o îndreptățire pentru a cere urgentarea. (..) Suntem în fața unui accident în care un om a murit, în care nimeni nu mai poate produce o înregistrare, o probă nouă.

Părinții polițistului Bogdan Gigină au depus o plângere la instanța supremă priving tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea.Obiectul plângerii este contestație durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

„S-a lucrat în acest dosar, s-a lucrat constant. Noi investigăm și premisele sau condițiile în care s-a produs și moartea victimei, practic avem și infracțiunea care vizează uciderea din culpă. S-au făcut mai multe expertize în dosar pentru că au fost necesare și anumite expertize tehnice pentru a stabili foarte clar circumstanțele în care s-a produs acest eveniment tragic. Dosarul este în curs de finalizare în acest moment”, a declarat Laura Codruța Kovesi, în octombrie 2017.

Decizia Curții Constituționale privind abuzul în serviciu a influențat maniera în care DNA a făcut cercetările în acest caz, procurorii trebuind să stabilească dacă s-a încălcat legislația primară, o lege sau o ordonanță de urgență, a explicat atunci procurorul șef al DNA.

„Nu pot să spun nici ce soluție va fi, pentru că aceasta va fi decizia decisă de procurorul de caz. Cu siguranță, până la sfârșitul acestui an, dosarul va fi soluționat”, a completat Kovesi.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu și ucidere din culpă.

Conform DNA, la momentul producerii accidentului, Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Gabriel Oprea.

„Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni”, susțin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere”.

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere, numărul fiind „de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă conform prevederilor legale”, explică DNA.

Procurorii fac cercetări de mai bine de doi ani.

Știrea inițială. Obiectul plângerii este contestație durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

„S-a lucrat în acest dosar, s-a lucrat constant. Noi investigăm și premisele sau condițiile în care s-a produs și moartea victimei, practic avem și infracțiunea care vizează uciderea din culpă. S-au făcut mai multe expertize în dosar pentru că au fost necesare și anumite expertize tehnice pentru a stabili foarte clar circumstanțele în care s-a produs acest eveniment tragic. Dosarul este în curs de finalizare în acest moment”, a declarat Laura Codruța Kovesi, în octombrie 2017.

Decizia Curții Constituționale privind abuzul în serviciu a influențat maniera în care DNA a făcut cercetările în acest caz, procurorii trebuind să stabilească dacă s-a încălcat legislația primară, o lege sau o ordonanță de urgență, a explicat atunci procurorul șef al DNA.

„În cursul anului trecut a apărut o decizie a Curții Constituționale care se referă la modul în care este reglementată infracțiuea de abuz în serviciu în Codul Penal. (…) La momentul în care acuzațiile s-au formulat, ele aveau la bază un Regulament al circulației pe drumurile publice. Acesta este motivul pentru care un pic ancheta a trebuit să vizeze și aceste aspecte. Suntem în curs de finalizare, n-aș putea să estimez un termen în ceea ce privește soluția. Nu pot să spun nici ce soluție va fi, pentru că aceasta va fi decizia ddecisă de procurorul de caz. Cu siguranță, până la sfârșitul acestui an, dosarul va fi soluționat”, a completat Kovesi, într-un interviu realizat de Inițiativa România în parteneriat cu revista Vice România, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Ambasada Canadei, în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.