Parlamentarii au rămas fără mașini pentru deplasări. Ce vor primi în schimb

Publicat: 29 09. 2015, 11:06

Proiectul în acest sens a fost votat cu 293 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 31 abțineri.

Astfel, s-a abrogat articolul din Statutul deputaților și senatorilor care preciza că deputații și senatorii pot beneficia de autoturism pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului. În schimb, a fost introdusă prevederea referitoare la faptul că „deputații și senatorii beneficiază, pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului, de o sumă forfetară al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a Birourilor Permanente, în funcție de resursele bugetare ale celor două Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripție, pe bază de declarație pe propria răspundere care reprezintă un document justificativ”.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, luni, să propună Comisiei de Statut cele modificări care privesc drepturile care li se cuveneau parlamentarilor, vicepreședintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru, precizând că, în acest sens, aleșii vor fi nevoiți sa predea mașinile primate și să primească o sumă forfetară de 1400, pentru acoperirea cheltuielile de transport în colegiu.

Chelaru a precizat deputații și senatorii care nu au domiciliul în municipiul București sau județul Ilfov vor putea primi lunar, pe durata mandatului, suma forfetară de 1400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripție, în baza unei declarații pe proprie răspundere, care reprezintă document justificativ.