Pasajul Piața Sudului, inaugurat după amânări de doi ani. Cu ce s-a lăudat Firea

Publicat: 23 07. 2017, 15:11

„Deschidem astăzi pasajul rutier Piața Sudului, un obiectiv de investiții pe care l-am preluat într-un stadiu fizic de execuție de 60%. Contractul a fost semnat în anul 2014, cu termen de finalizare 2015. Din nefericire, din cauza unor erori de proiectare și a slabului management, acest proiect a fost blocat. Valoarea totală a proiectului a fost calculată inițial la 19,5 milioane euro, din care 90% trebuia să fie fonduri europene, dar din cauza erorilor de proiectare, doar 15% din sumă a fost acoperită din fonduri europene, restul fiind din banii municipalității. Am realizat și o economie de 1,2 milioane euro, fiindcă am calculat foarte judicios banii publici. Beneficiile sale sunt foarte mari, fluidizează traficul, crește viteza de circulație și scade cu aproximativ 70% timpul de așteptare în trafic”, a declarat, duminică, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la inaugurarea pasajului.

Edilul a precizat că până pe 10 septembrie va fi finalizată și linia de tramvai.

„E un succes deschiderea tuturor celor patru benzi de circulație. Într-o lună, două, acest proiect extrem de important va fi continuat cu lărgirea șoselei Berceni până la linia de centură, lărgirea șoselei Turnu Măgurele, lărgirea șoselei Caporal Luica, cu parcarea Park&Ride de la Piața Sudului, toate aceste lucruri fiind demarate în 30-40 de zile, când aici se vor încheia lucrările”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Pasajul de la Piața Sudului a fost deschis parțial circulației pe 28 aprilie, traficul desfășurându-se pe o singură bandă pe sens.