Patronul unui bistro din Timișoara a avut o experiență tristă care l-a schimbat total. ”După prânz rămân multe porții, așa că am luat decizia asta”

Publicat: 04 08. 2015, 11:07

Copila a zâmbit trist și a fugit. Victor, patronul, s-a gândit că poate îi era foame, dar i-a fost rușine să îi ceară.

 D e atunci, tânărul face c eva cu adevărat impresionant. Un gest simplu, care nu îl costă prea mult, dar la care prea puțini dintre noi ne gândim.

Concret, Victor caută familii sărmane pe care să le ajute. Acum a aflat că un bărbat care își crește singur cei trei copiii are nevoie de ajutorul sau. ”După prânz, rămân multe porții din meniul zilei pe care, în loc să le arunc, m-am gândit să le dau unor familii nevoiașe”, spune Victor Pop pentru stirileprotv.ro.

În toată Uniunea Europeană, se aruncă anual 179 kilograme pe cap de locuitor, adică aproximativ 89 de milioane de tone de alimente. Recent supermarket-urile din Franța au fost obligate, printr-o lege adoptată de parlament, să doneze alimente nevândute, dar comestibile. Legea interzice distrugerea lor.

Potrivit unei statistici europene, fiecare român aruncă anual 86 de kilograme de mâncare, mai puțin decât în 2008, când aruncăm peste 100 kilograme. În topul țărilor europene care generează cele mai multe deșeuri alimentare, România se află pe penultimul loc din 28 de țări analizate de Eurostat.