Patru persoane au fost reținute la Suceava pentru trafic de substanțe psihoactive și tentativă de viol

Publicat: 16 01. 2020, 21:04

Potrivit unui comunicat al DIICOT Suceava, cele patru persoane au fost reținute pentru constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație și tentativă de viol.

Procurorii spun că doi dintre inculpați procurau și vindeau substanțele direct din locuința acestora din orașul Gura Humorului, dar și prin intermediul celorlalți doi inculpați.

Una dintre persoanele reținute este acuzată că a recurs la violențe pentru a-i intimida pe cei care i-ar fi pus în pericol afacerea și că în vara anului 2018 a încercat să agreseze sexual un băiat, care a mers neanunțat la locuința lui ca să își procure substanțe cu efect psihoactiv.

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că substanțele cu efect psihoactiv erau vândute la prețuri cuprinse între 10 și 20 de lei”, au mai anunțat procurorii.

Aceștia au făcut în acest caz și trei percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate două laptopuri, 13 telefoane mobile, 3 carduri de memorie, un stick USB și o sabie.

Cele patru persoane vor fi prezentate magistraților de la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.