Patru TIR-uri, un microbuz și mai multe autoturisme au fost blocate pe drumuri din județul Prahova

Publicat: 25 01. 2014, 16:42
Actualizat: 31 07. 2014, 14:09

Patru TIR-uri și trei autoturisme au rămas blocate, sâmbătă după-amiază, pe drumul național 1 A Ploiești – Cheia – Săcele – Brașov, alte șase autoturisme și un microbuz înzăpezindu-se pe două drumuri județene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, mai multe autovehicule au rămas blocate pe drumuri naționale și județene din Prahova, echipele de la ISU Prahova și drumarii intervenind pentru deszăpezire.

Astfel, la ora transmiterii acestei știri patru TIR-uri și trei autoturisme sunt blocate pe DN 1 A, care face legătura între Ploiești și Brașov pe ruta Vălenii de Munte – Cheia – Săcele, tronson circulat în special de TIR-uri, care nu au acces pe DN 1 Ploiești – Brașov.

De asemenea, șase autoturisme au rămas blocate pe DJ 100 B, în localitatea Balta Doamnei, și un microbuz cu persoane a rămas înzăpezit pe DJ 100N, în localitatea Colceag, toate cele șapte mașini fiind deszăpezite.

Potrivit datelor furnizate de Prefectura Prahova, 6.719 consumatori din localitățile Cheia, Boldești, Dumbava, Coșlegi, Călugăreni, Siliștea, Tătaru, Telega, Ciorani, Gornet Cricov, Urlați, Tăriceni și Filipeștii de Pădure nu sunt alimentați cu energie electrică, sâmbătă după amiază,15 echipe ale Electrica Muntenia Nord intervenind pentru remedierea avariilor.