Paula Seling dă detalii despre fetița pe care a adoptat-o. ”N-am să-i impun niciodată ce să devină”

Publicat: 14 06. 2023, 16:00

Cântăreața Paula Seling, în vârstă de 44 de ani, a dat detalii despre fiica sa adoptată, Elena. ”N-am să-i impun niciodată ce să devină”, a declarat aceasta.

Paula Seling s-a născut pe 25 decembrie 1978 în Baia Mare. A absolvit Colegiul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare în 1997, iar apoi Școala Superioară de Jurnalistică din București. A studiat canto și pian și este una dintre cele mai apreciate voci feminine de pe scena artistică din țara noastră. Împreună cu interpretul Ovi, Paula Seling a reprezentat România la Eurovision 2010, unde au ocupat locul 3, și la Eurovision 2014, unde s-au clasat pe poziția a 12-a.

În plan personal, Paula Seling a fost căsătorită cu Radu Bucura din anul 2005. Despre cei doi s-a aflat anul trecut că s-au separat.

Recent, Paula Seling a dezvăluit că este mama unei fetițe, Elena, pe care a înfiat-o în urmă cu șase ani. Fiica sa are acum nouă ani. Despre Elena a oferit artista amănunte pentru catine.ro.

Paula Seling dă detalii despre fetița pe care a adoptat-o. ”Eu și tatăl e suntem oameni care au uneori deplasări, atunci facem cu schimbul sau găsim soluții pentru a o crește frumos”

 

Despre cum se descucă în rolul de mamă, Paula Seling a declarat: ”Mie mi se pare că sunt echilibrată și că îmi tratez copilul ca pe un adult. Consecința acestui tip de atitudine se vede, ea fiind un copil cu un vocabular dezvoltat, cu care poți să duci o discuție destul de matură. E un copil foarte puternic și am lăsat-o de foarte multe ori să-și folosească forțele pentru a depăși anumite situații și am intervenit doar atunci când am știut că are nevoie de ajutorul meu. Îmi place să cred că sunt o mamă afectuoasă”.


Vedeta a explicat că nu intenționează să îi impună fiicei sale ce carieră să își aleagă atunci când va fi momentul: ”Îmi doresc să fie fericită și să găsească un drum care să o facă fericită. N-am să-i impun niciodată ce să devină. Dacă ea își va dori să fie cântăreață este alegerea ei. Dacă va dori să fie medic, atunci este alegerea ei. Eu pot doar să-i ofer mijloacele prin care ea să-și poată descoperi talentele pe care le are”.

Paula Seling a explicat și cum reușește să se împartă între viața de artist și cea de mamă: ”Este o îmbinare armonioasă. Elena vine uneori la anumite evenimente și îi place. Eu mă bucur că ea este fericită cu ceea ce fac eu. Lucrurile se îmbină foarte ușor. Eu și tatăl e suntem oameni care au uneori deplasări, atunci facem cu schimbul sau găsim soluții pentru a o crește frumos”.