PE DOS. Cum se asfaltează drumul comunal în Argeș: Asfaltul turnat direct pe iarbă! Totul a fost dat în vileag – VIDEO

Publicat: 13 06. 2020, 17:59
Actualizat: 13 06. 2020, 18:11
Cum se asfaltează drumul comunal în Argeș: Asfaltul turnat direct pe iarbă! Totul a fost dat în vileag

Cum se asfaltează drumurile comunale în județul Argeș? PE DOS! Reprezentanții unei firme au pus asfalt direct pe iarbă însă acțiunea lor a fost surprinsă de un bărbat care a făcut totul public pe internet.

Imaginile publicate de GÂNDUL sunt surprinse în localitatea Mihăiești din judetul Argeș, acolo unde primăria a contractat o firmă pentru asfaltarea unor drumuri comunale. Pentru că acestea nu au putut fi asfaltate din cauza vremii și apoi a pandemiei, abia acum au început lucrările.

Așa au ajuns muncitorii să toarne asfalt în comună. Numai ca lucrarea efectivă de asfaltare s-a făcut fără vreo fundație a drumului. Angajații au turnat asfaltul direct pe iarbă.

Angajații firmei care asfalta drumul comunal din Argeș, considerați „idioți” de patronul firmei

Primarul din Mihăiești, Gheorghe Matei, a declarat că imediat ce a aflat despre modalitatea în care firma contractată asfalta a luat măsuri. Acesta a precizat că a discutat cu patronul firmei care s-a justificat că are angajați idioți și s-a angajat să suporte despăgubirea.

De asemenea, acesta a anunțat că va pune gratis 100 de metri pătrați de asfalt.

Mai multe informații despre asfaltarea făcută pe dos în județul Argeș în ediția de luni, 15 iunie, a emisiunii GÂNDUL LIVE, de la 11:30.

Emisiunea GÂNDUL LIVE poate fi urmărită pe gândul.ro, canalul de YouTube și pagina de Facebook Gândul.