Pedeapsă uriașă pentru autorul sângeroasei crime de la Delfinariu. Judecătorii au fost nemiloși

Publicat: 05 01. 2017, 21:08
Actualizat: 05 06. 2018, 18:19

Tribunalul Constanța l-a condamnat, joi, pe Nicolae Filimon, bărbatul acuzat că, în luna mai a acestui an, a omorât-o pe vânzătoarea unui chioșc de ziare situat în zona Delfinariu din municipiul Constanța, la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată și la 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Instanța a contopit pedepsele aplicate, stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă, Filimon urmând să execute, în total, 28 de ani și patru luni de închisoare.

De asemenea, magistrații l-au mai obligat pe inculpat și la plata a câte 250.000 de lei către șase dintre membri familiei victimei, reprezentând prejudiciul moral, și a câte 500 de lei/lună, în favoarea celor două fete minore ale femeii, până la împlinirea vârstei de 18 ani, reprezentând prestație lunară periodică. Totodată el mai are de plătit peste 7.500 de lei – reprezentând prejudiciul material către soțul victimei, și alte 4.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Nicolae Filimon, de 30 de ani, este acuzat că, în data de 27 mai, a omorât o vânzătoare din Constanța, pe care a lovit-o cu cuțitul de nu mai puțin de 10 ori. La audieri, el le-a spus procurorilor că în seara respectivă era supărat, deoarece în urmă cu o lună îl părăsise prietena. Motiv pentru care a băut un litru de țuică, după care a luat un cuțit și a pornit către sora fostei iubite, pe care o considera vinovată de despărțire. Pe drum, Nicolae Filimon a vrut să fumeze și a intrat într-un chioșc de ziare aflat în zona Delfinariului din Constanța, cerând vânzătoarei, sub amenințarea cuțitului, țigări. Sursele citate spun că femeia s-a speriat și a început să strige, astfel că bărbatul a înjunghiat-o, după care a fugit.

Totodată, sursele citate declară că Nicolae Filimon fusese văzut și urmărit de un martor, care, însă, speriat de cuțit, a renunțat la urmărire.

Procurorii spun, totodată, că Nicolae Filimon este recidivist, în urmă cu circa zece ani fiind condamnat cu suspendare pentru furt.

Femeia a primit zece lovituri de cuțit în torace și abdomen, iar două i-au fost fatale, una în zona unei clavicule și una care i-a atins un plămân, și a murit după câteva ore la spital. Tânăra, care lucra ca vânzătoare în chioșcul în care a fost atacată, avea 33 de ani și era mamă a două fetițe, de 4 și 6 ani.