Pentagonul a scos din greșeală la vânzare piese de schimb pentru avioanele F-14, căutate de Iran

Publicat: 15 02. 2012, 10:04
Actualizat: 19 06. 2012, 06:35
Pentagonul a scos la vânzare din greșeală circa 1.400 de piese de avion de care Iranul are nevoie pentru flota sa de avioane de vânătoare de tip F-14 Tomcat, potrivit unui raport al administrației americane, citat de Reuters.

Pentagonul a scos la vânzare din greșeală circa 1.400 de piese de avion de care Iranul are nevoie pentru flota sa de avioane de vânătoare de tip F-14 Tomcat, potrivit unui raport al administrației americane, citat de Reuters.

Biroul guvernamental de Audit (GAO), instituție din cadrul Congresului cu atribuții de control, a informat congresmenii că piesele de avion făceau obiectul unor controale care ar fi trebuit să interzică vânzarea lor, dar o greșeală de natură tehnică a dus la comercializarea lor.

Pentagonul a suspendat, în ianuarie, vânzările tutror piesle de schimb pentru avioanele de tip F-14, inclusiv simple nituri. GAO a precizat însă că piesele au fost vândure unor cumpărători neidentificați în luna ianuarie.

Raportul redactat de GAO nu a identificat piesele de schimb ale avioanelor de vânătoare iar un purtător de cuvânt al Agenției de Logistică din cadrul Pentagonului, care supraveghează vânzările de echipament militar scos din uz, a refuzat să comenteze aceste informații.

"O țară care dispune de avioane operaționale de tip F-14 este Iranul, cunoscut că încearcă să procure aceste piese. Dacă aceste piese ar fi accesibile publicului, acest fapt ar putea periclita securitatea națională", dezvăluie raportul GAO. (Mediafax)