Percheziții de amploare în Capitală și în alte 7 județe la suspecți de evaziune fiscală. Prejudiciul se ridică la 1,7 milioane de euro

Publicat: 07 12. 2017, 08:34
Actualizat: 26 03. 2019, 05:02

Perchezițiile au loc în municipiul București și în județele Prahova, Bacău, Iași, Galați, Alba, Buzău și Dâmbovița.

Acțiunea vizează persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare infracțională specializată în săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Astfel, în perioada 2010 – 2016, 30 de societăți comerciale beneficiare ar fi influențat obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidențele contabile proprii de operațiuni nereale.

Pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală ar fi fost folosite zece societăți cu un comportament de tip fantomă.

Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 1,4 milioane de euro din actele de evaziune fiscală și alte 300.000 de euro din infracțiunea de spălare a banilor.

40 persoane urmează să fie conduse la audieri.

La activități participă și jandarmi.