Percheziții DNA la Administrația Finanțelor Publice Deva și la firma Termogaz din județul Hunedoara

Publicat: 17 07. 2015, 09:41

Direcția Națională Anticorupție Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, care ar fi fost comise în perioada 2011 – 2015, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În această cauză, procurorii fac nouă percheziții în București și județele Hunedoara și Maramureș, din care una este la sediul unei instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituția publică unde au loc percheziții este Administrația Finanțelor Publice Deva. De asemenea, printre firmele percheziționate este și Termogaz din județul Hunedoara.

Ancheta vizează contracte nerentabile privind importul de cărbune și lucrări de retehnologizare, au mai spus sursele citate.

Procurorii sunt sprijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba.