PERCHEZIȚII ÎN BUCUREȘTI și ILFOV, într-un caz privind returnări ilegale de TVA de 950.000 de euro

Publicat: 18 09. 2012, 09:46
Actualizat: 29 07. 2014, 19:38

Polițiștii fac, marți dimineață, nouă percheziții în București și în județul Ilfov, fiind vizată o societate comercială care distribuie pește în lanțurile de magazine și ai căror administratori sunt suspectați că au solicitat returnări ilegale de TVA în valoarea de 950.000 de euro.

Perchezițiile au loc la patru adrese din București și la alte cinci din județul Ilfov, ca urmare a unei anchete instrumentate de Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Sector 4, potrivit Poliției Capitalei.

În anul 2010, firma, care distribuie pește în lanțurile de magazine, ar fi introdus în contabilitate operațiuni fictive, în baza cărora au solicitat returnări de TVA în valoare de 950.000 de euro, au declarat reprezentanții SIF Sector 4.

Polițiștii verifică actele contabile ale firmei pentru 2011 și 2012 pentru a afla dacă a fost comisă o infracțiune în contabilitate în cei doi ani.

Andrei Dumitrescu, andrei.dumitrescu@mediafax.ro