Percheziții la Prefectura Suceava. Prefectul este urmărit penal într-un dosar de corupție, infracțiuni de serviciu și de fals

Publicat: 20 02. 2015, 09:16

Procurorul șef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la ora transmiterii acestei știri au loc percheziții la Prefectura Suceava și la Primăria localității Brodina, într-un dosar în care prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, și primarul din Brodina, Vasile Melen, sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu.

Atât prefectul Florin Sinescu, cât și primarul Vasile Melen ar urma să fie duși la audieri la DNA Suceava, la finalul perchezițiilor.

Într-un comunicat transmis vineri dimineață, Direcția Națională Anticorupție precizează că în acest caz au loc percheziții la șapte adrese din municipiul Suceava și comuna Brodina, dintre care trei sunt la sediul unei instituții publice, iar restul la o societate comercială cu trei puncte de lucru și la locuința unei persoane.

Conform surselor citate, în acest dosar procurorii DNA fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni de serviciu și infracțiuni de fals, comise în perioada 2012 – 2014.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acest dosar vizează modul în care au fost folosiți banii pentru reconstrucția caselor din comuna Brodina distruse în urma inundațiilor din anul 2010.

Și în 20 ianuarie procurorii DNA au făcut percheziții la Prefectura Suceava, respectiv în biroul prefectului județului, Florin Sinescu, și la Primăria Brodina, anchetatorii ridicând atunci o serie de documente.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, este urmărit penal de DNA și într-un alt dosar penal, fiind acuzat de abuz în serviciu pentru că nu l-a demis pe primarul PSD al comunei Udești, care fusese găsit în incompatibilitate, și nu a cerut revizuirea mai multor hotărâri ale Consiliului Local al comunei Udești, deși știa că sunt ilegale.

Potrivit procurorilor DNA, prin aceste hotărâri de consiliu local a fost concesionată ilegal o suprafață de 806 hectare din patrimoniul comunei asociației Oadici Udești, înființată la inițiativa primarului din Udești, Savel Botezatu, cu complicitatea casierei Primăriei Marinela Borza și a unor angajați ai primăriei, în vederea obținerii, în mod nelegal, de subvenții de la APIA Suceava.

De asemenea, prefectul este acuzat de ingerințe în afara cadrului legal întrucât, în toamna anului 2012, a intervenit în activitatea APIA Suceava pentru a determina funcționari ai instituției să aprobe acordarea subvențiilor către asociația din Udești, deși cererea nu era eligibilă.