Peste 10 hectare de vegetație, cuprinse de flăcări în apropierea unei păduri de lângă Făgăraș

Publicat: 23 07. 2012, 13:44
Actualizat: 05 07. 2013, 16:43
Aproximativ o sută de pompieri, pădurari și localnici încearcă să stingă un incendiu puternic izbucnit, duminică, pe un teren cu vegetație uscată, pe o suprafață de peste zece hectare, în apropierea unei păduri de lângă localitatea Făgăraș, intervenția fiind dificilă din cauza terenului accidentat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, incendiul a izbucnit duminică la prânz pe o suprafață de trei – patru hectare, însă în cursul nopții focul s-a extins, luni după-amiază ajungând să cuprindă peste zece hectare.

„Intervenția este foarte dificilă. Se poate ajunge cu camionul doar până într-o anumită zonă, iar de acolo se merge pe jos circa trei ore și jumătate, pe teren accidentat. Se intervine cu mături, se sapă șanțuri în jurul focarelor. Sursele de apă nu prea există. S-a reușit până în prezent împiedicarea extinderii focului la pădure. S-a lucrat și în cursul nopții, pe ture”, a declarat Sfreja pentru corespondentul MEDIAFAX.

În zonă au fost mobilizați peste 40 de pompieri de la detașamentele din Făgăraș și Victoria, precum și aproximativ 40 de pădurari, dar și voluntari.