Peste 175.000 de persoane au trecut prin vămile din România, de Revelion

Publicat: 02 01. 2020, 12:43

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi de Poliția de Frontieră, în perioada 31 decembrie 2019 – 1 ianuarie 2020, prin punctele de trecere a frontierei au făcut formalitățile de frontieră peste 175.000 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 97.000 pe cel de ieșire din țară.

Vămile române au fost trecute de 34.800 de mijloace de transport, dintre care peste 19.000 pe sensul de ieșire din țară.

„Comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, s-a înregistrat o creștere de peste 20%, traficul desfășurându-se în condiții normale, cu operativitate, fără a se înregistra timpi de așteptare”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră Română.

De asemenea, în cele două zile, în urma misiunilor desfășurate de polițiștii de frontieră, au fost constatate 31 de fapte ilegale, din care 20 infracțiuni și 11 contravenții, săvârșite atât de cetățeni români, cât și străini.

„Cele mai multe infracțiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de infracțiunile contrabandă și fraudă vamală, precum și de fals și uz de fals. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 332.000 lei”, se mai arată în comunicat.

În ultima zi din 2019 și în prima din 2020, polițiștii de frontieră nu au permis intrarea în țară a 18 migrați, pentru că nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. Totodată, nu s-a permis ieșirea unui număr de 17 cetățeni români din diferite motive legale.