Petre Daea, despre organismele modificate genetic: „De ce nu cultivi, dacă mănânci?”

Publicat: 13 08. 2019, 12:53

„De ce nu cultivi, dacă mănânci?”, a întrebat retoric ministrul, care spune că 95% din soia consumată în Europa este modificată genetic.

Nu există diferențe vizibile între o plantă normală și una modificată, a spus ministrul, care a vorbit despre „jocul genelor” care a creat rezistența plantelor la dăunători. Daea a adăugat că în cazul unei culturi clasice trebuiesc aplicate tratamente chimice, care se pot dovedi dăunătoare mediului și oamenilor.

„România are condiții excepționale pentru soia și poate deveni un furnizor important de proteină vegetală”, a subliniat ministrul.