PÎCCJ anunță că a fost deschis dosar privind modul în care INML a analizat oasele găsite la Caracal

Publicat: 17 09. 2019, 12:23

„Vă comunicăm faptul că, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, se află în lucru un dosar penal format ca urmare a unei sesizări privind nereguli în modul de întocmire a analizei ADN de către specialiștii din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, ca urmare a expertizei dispuse privind dispariția minorei Alexandra Măceșanu”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Parchetului General.

Urmărirea penală a fost începută in rem pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu, mai arată sursa citată.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a anunțat încă de la finele lunii august, după discuția cu procurorul general, că va fi deschis dosar penal in rem, la PÎCCJ, pentru a fi efectuate verificări la INML privind modul în care instituția a analizat oasele găsite la Caracal.

Tot în acea perioadă a fost finalizat și raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătății privind INML. Verificările au fost dispuse de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, după ce Alexandru Cumpănașu a depus o solicitare în acest sens. Potrivit raportului, INML a respectat procedurile în analizarea probelor găsite în casa lui Gheorghe Dincă.