Plăți în avans de 439,4 milioane de euro pentru aproape 400.000 de fermieri

Publicat: 21 10. 2019, 16:58
Un adolescent de 16 ani din județul Neamț, a murit marți, după ce a fost călcat de o căruță trasă de tractorul condus de mama sa (FOTO: ilustrativ)

Până la data de 20 octombrie au fost plătiți 389.546 fermieri, în cadrul campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, suma autorizată la plată fiind în valoare de 439.581.738 euro, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

APIA precizează că între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).