Plenul CSM a fost amânat pentru a patra oară, tot din lipsă de cvorum

Publicat: 03 07. 2019, 09:23

Ultimele trei ședințe ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost amânate tot din lipsă de cvorum. Cea mai recentă amânare a fost luni.

Șapte membri ai CSM, respectiv Anamaria Chiș, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac, Tatiana Toader, dar Nicolae Solomon, vicepreședinte al forului, care nu au participat la aceste ultime trei ședințe și prin urmare acestea au fost amânate, au cerut public amânarea tuturor discuțiilor cu privire la Secția de Investigare a magistraților până la traducerea raportului Comisiei de la Veneția și a raportului GRECO.

Aceștia au cerut și organizarea unei dezbateri publice asupra activității Secției întrucât, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Comisia de la Veneția și GRECO ar fi solicitat autorităților române desființarea acestei Secții, considerându-o un instrument suplimentar pentru intimidarea și exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor și procurorilor.