PMB: 99 de amenzi date celor care nu și-au curățat zăpada din fața casei sau sediului

Publicat: 30 01. 2014, 23:44
Actualizat: 29 09. 2018, 22:02

Un număr de 99 de amenzi au fost aplicate, săptămâna aceasta, de Primăria Municipiului București (PMB) persoanelor, asociațiilor de proprietari și firmelor care nu și-au curățat zăpada din fața locuințelor și sediilor, informează un comunicat al instituției.

Valoarea totală a amenzilor aplicate, de luni până joi, de inspectorii Direcției de Control din PMB, este de 165.500 de lei.

Aceștia verifică în continuare modul în care agenții economici și asociațiile de proprietari respectă obligația de curăța zăpada și gheața de pe trotuarele din fața imobilelor pe care le ocupă.

Având în vedere scăderea temperaturilor în Capitală, anunțată de meteorologi, primarul general Sorin Oprescu a solicitat operatorilor de deszăpezire să aplice în noaptea de joi spre vineri tratamente cu materiale antiderapante pe arterele din toate sectoarele, cu prioritate în rampe, pante, poduri, la intrarile în școli, grădinițe, spitale și alte instituții de interes public.

Concomitent, în toate sectoarele, continuă activitățile de degajare a zăpezii de pe arterele principale și secundare, în ultimele cinci zile fiind ridicați din Bucuresti un total de 37.543 m3 de zăpadă.

Școlile și grădinițele din Capitală sunt închise de luni și vor fi închise și vineri, urmând ca elevii să intre în vacanță până pe 9 februarie.