PMB plătește 30.000 de euro lunar pentru „Traseul Muzeelor”. Programul liniei RATB de autobuz 362

Publicat: 03 11. 2017, 18:53

Potrivit primarului general, Gabriela Firea, programul liniei 362 va fi de la ora 10.00 până la 22.00, urmând ca pe traseu să circule patru astfel de autobuze, la un interval de 30 de minute.

„Costul pentru acest proiect va fi undeva la 30.000 de euro pe lună, dar cred că este o sumă mică, comparativ cu efectele culturale pe care le va crea aceasă nouă linie (…) Ne pregătim astfel de marea sărbătoare a Centenarului”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit edilului, traseul începe de la Piața Presei Libere și ajunge în zona Parcul Carol, apoi se realizează o buclă în zona Palatului Cotroceni și se întoarce înapoi către Piața Presei Libere, pe traseul celorlalte muzee.

„Este o linie care se adresează atât turiștilor srăini, cât și celor români, și sper ca noul traseu să ridice interesul pentru muzeele din București și pentru bogăția culturală a orașului”, a declarat și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Pe traseul noii linii, turiștii se vor putea opri în stații care sunt fie lângă muzee, fie în apropierea acestora.

Primul muzeu pe care turiștii îl pot vizita la prima stație cu plecare de la Piața Presei este Muzeul Sportului, urmat de Muzeul Național al Țăranului Român, apoi de „Antipa”.

De asemena, pe traseu pot fi vizitate Muzeul Cotroceni, de Istorie sau Palatul Voievodal.