Poliția Română a solicitat firmei care a confecţionat noile UNIFORME ale poliţiştilor să schimbe elementele deteriorate: ”Sunt în perioada de garanție”

Publicat: 06 02. 2023, 12:18
Sursă Facebook/ Caracter ilustrativ

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat, luni, că a solicitat societăţii care a confecţionat noile uniforme ale poliţiştilor să schimbe elementele deteriorate, având în vedere că acestea sunt în perioada de garanţie.

”Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public privind noua uniformă a polițiștilor și în urma semnalărilor realizate de unele sindicate și a informațiilor apărute în spațiul public, pe parcursul săptămânii trecute, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au solicitat celor 42 de unități teritoriale de poliție (DGPMB și IPJ-uri) să transmită dacă au semnalări din partea polițiștilor, cu privire la noua uniformă”, transmite Poliția Română într-un comunicat.

”După primirea informărilor, reprezentanții I.G.P.R. au convocat reprezentanții operatorilor economici, pentru prezentarea aspectelor semnalate, solicitându-le schimbarea elementelor de uniformă, având în vedere că acestea sunt în perioada de garanție.

De asemenea, echipamentele vor fi evaluate într-un laborator de specialitate.

Facem precizarea că echipamentul se află în perioada de garanție, iar, în cazul unor semnalări, echipamentele vor fi schimbate pe cheltuiala furnizorului.

Totodată, au fost transmise în teritoriu recomandări cu privire la portul corect al uniformei, în special cu privire la poziționarea corectă a centurii”, se mai arată în comunicatul IGPR.