Polițist amenințat cu bătaia și înjurat ca la ușa cortului în Timișoara, după ce a oprit o mașină în trafic – VIDEO

Publicat: 18 06. 2019, 12:02

Polițiștii au tras pe dreapta o mașină luni dimineața, în jurul orei 04:00, scrie Opinia Timișoarei.

Oamenii legii au verificat actele șoferului și au constatat că permisul de conducere era deteriorat, așa că au decis să-i dea o amendă. Pasagerul din dreapta a coborât și a început să facă scandal.

Bărbatul era revoltat pentru că același agent i-ar fi întocmit și lui un dosar penal. Polițistul a fost amenințat cu bătaia și înjurat. În scandal a intervenit și nevasta bărbatului agresiv și a iesit un circ în toată regula.

„În data de 17.06.2019 în jurul orelor 04:10, un bărbat în vârstă de 35 de ani, pasager într-un autoturism oprit pe strada 16 Decembrie pentru un control de rutină, a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa organelor de poliție. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 800 de lei”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.