Polițiști DIAS din Cluj, grătar și petrecere cu fete într-un poligon de trageri și antrenament

Publicat: 14 09. 2012, 19:03
Actualizat: 28 09. 2018, 10:40

Șase polițiști DIAS de la Cluj au tras un chef pe cinste cu două fete chiar pe poligonul de trageri de la Făget. Informația a fost făcută publică de site-ul stiridecluj.ro care prezintă și un video realizat cu acea ocazie, cu precizarea că incidentul s-a petrecut în 2006, iar filmul s-a aflat în posesia uneia dintre fete. Pentru că petrecerea s-a întâmplat acum mai bine de șase ani șefii doar i-au atenționat pe „petrecăreți”, apreciind că fapta este prescrisă.

Potrivit celor de la stiridecluj.ro,  „luptătorii care au participat la orgia din poligonul de la Sfântu Ion sunt: Cornel Trif, Romeo Cherecheș, Radu Petrică, Vasile Morovan, Paul Crișan și Cristian Rotar, șeful de schimb”.

Pe lângă video există și peste 20 de fotografii în care cele două fete apar îmbrăcate în echipament DIAS și cu pistoalele îndreptate împotriva polițiștilor sau chiar introduse în gură.