Polițiștii au oprit o femeie care a traversat strada printr-un loc nepermis. Reacția dură pe care au avut-o când femeia a refuzat să se legitimeze

Publicat: 07 06. 2015, 08:49

This browser does not support the video element.

Potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Mediafax de reprezentanții Poliției, vineri, în zona Șoselei Colentina numărul 2 – Piața Obor a avut loc o acțiune cu caracter preventiv a Poliției Rutiere, pentru că în „acest loc este un punct negru pe harta rutieră a Bucureștiului, prin prisma numărului de accidente produse având de principală cauză traversarea prin loc nepermis”.

Pe parcursul acțiunii, precizează sursa citată, a fost observată o femeie, angajată în traversarea șoselei prin loc nepermis, iar în momentul în care polițiștii rutieri i-au solicitat să se legitimeze pentru a o amenda, aceasta „a avut un comportament recalcitrant, agresiv și a refuzat să se legitimeze”.

„Agenții din cadrul Brigăzii Rutiere au primit sprijin din partea unei patrule de siguranță publică și deoarece persoana a continuat să se manifeste agresiv a fost necesară imobilizarea și conducerea acesteia la sediul secției de poliție, în conformitate cu normele în vigoare”, precizează reprezentanții Poliției.

Femeia a fost amendată cu 500 lei.

Potrivit sursei menționate, pe parcursul acțiunii au fost aplicate 234 de sancțiuni contravenționale pietonilor care au traversat prin loc nepermis.