Polițistul care a filmat un gândac la serviciu, anchetat pentru că nu a cerut permisiunea șefilor cu 15 zile înainte. Ministrul Carmen Dan: Este bine că e cercetat

Publicat: 05 05. 2017, 23:00

This browser does not support the video element.

Ministrul de interne, Carmen Dan, a declarat, vineri seara, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că decizia conducerii IPJ Teleorman de a-l ancheta pe agentul de poliție care a filmat pe biroul său un gândac, în dorința de a arăta condițiile mizere din unitățile de poliție, este una bună, problema fiind însă existența insectei.

„Este o abordare care a fost făcută publică astăzi. Dacă s-a luat decizia cercetării eu zic că este bine. Trebuie să se analizeze în ce condiții a simțit polițistul nevoia să filmeze acea insectă, că există acea insectă este o problemă și tocmai de aceea aștept și eu să văd care sunt concluziile acestei cercetări”, a răspuns ministrului de Interne la o întrebare despre anchetarea unui polițist din Teleorman care filmat cum un gândac se plimbă nestingherit într-un birou de poliție.

Imaginile au apărut pe pagina de Facebook a Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în cele din urmă stabilindu-se că acestea ar fi fost filmate de agentul șef adjunct de poliție Chivu Adrian Cristinel de la Inspectoratul de Poliție Teleorman, polițistul fiind cercetat disciplinar și riscând sancționarea pentru că a filmat când gândacul din sediul Centrului Operațional al instituției.

Polițistul este cercetat pentru că a fotografiat fără autorizare gândacul de pe birou, înainte să solicite acordul conducerii Inspectoratului de Poliție Teleorman. Potrivit Legii 360 din 2002 privind Statutul Polițistului, agentul împotriva căruia IPJ Teleorman a anunțat că a declanșat cercetarea disciplinară pentru încărcarea prevederilor din hotărârea 585/2002 constând în faptul că ar fi efectuat fotografii fără autorizare, riscă de la avertisment până la destituirea din poliție.

Altfel spus, polițistul este anchetat pentru că nu ar fi făcut o cerere către conducerea IPJ, cu 15 zile înainte să filmeze gândacul.