Ponta compară viitoarea guvernare PNL cu cea a Convenției Democrate

Publicat: 16 09. 2020, 16:50
Actualizat: 06 04. 2021, 15:52
Ponta compară viitoarea guvernare PNL cu cea a Convenției Democrate / Sursa FOTO: digi24.ro

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a comparat eventuala guvernare a PNL de după alegerile parlamentare cu cea a Convenției Democrate din perioada 1996-2000.

Ponta critică modelul PNL

Potrivit lui Ponta, modul în care PNL vrea să guverneze nu poate fi unul eficient, din cauza disensiunilor din interiorul viitoarei coaliții.

„Mă uit la cei de la PNL, care vor să guverneze cu UDMR, cu USR, cu care se ceartă deja, eventual îl bagă şi pe Băsescu în combinaţia asta. (…) O să fie foarte greu. PSD o să-i susţină cum i-a susţinut şi acum. La televizor va spune că sunt contra, dar, când e nevoie, votează. (…) Noi suntem opoziţia. Mai puţini, dar mai hotărâţi”, a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Brașov, relatează de Agerpres.

Ponta a mai spus că își dorea să „toace” PSD-ul pe partea stângă a spectrului politic.

„Îmi pare rău, chiar îmi doream ca eu să-i toc pe pesedişti pe stânga şi ei pe dreapta”, a mai spus Ponta.

Ponta: „Nu mai știi care e ciuma galbenă, ce culoare mai au pentru că un pesedist candidează de la PNL, un penelist în PSD”

Liderul Pro Româia, Victor Ponta, a declarat în cadrul unei conferințe susținute săpămâna trecută la Iași, că „oamenii nu știu cu cine să voteze” din cauza faptului că foști membri PSD candidează din partea PNL și viceversa.

„Consider că la Iaşi, unde atâta s-au încurcat PSD cu PNL, PNL cu PSD, de nu mai ştii care e ciuma galbenă, ce culoare mai au pentru că un pesedist candidează de la la PNL, un penelist în PSD. E nevoie de o construcţie alternativă pentru cei care spun că s-au săturat şi de PSD şi de PNL, şi de pesediştii din PNL şi de peneliştii din PSD, oamenii nu ştiu cu cine să voteze, motiv pentru care am construit Pro România”, spunea Ponta.