Ponta: Mi-e teamă că seceta și problemele din agricultură vor afecta creșterea economică

Publicat: 31 08. 2015, 19:43

„Am vorbit cu președintele ANAF, mâine (marți – n.r.) o să am cifrele oficiale, pe luna august. Nu pot decât să vă confirm cu mare bucurie faptul că, deși am aplicat acea scădere la 9% în iunie la alimente și la turism, ceea ce ar fi însemnat de la 24% la 9% că pierdem niște bani, în realitatea s-a întâmplat ceea ce spuneam și noi și spuneau și foarte mulți alți specialiști. Anume, am avut încasări mai mari”, a declarat Ponta, care a precizat că marți va prezenta datele oficiale împreună cu șeful ANAF într-o conferință de presă.

Cu toate acestea, prim-ministrul s-a arătat îngrijorat de o eventuală reducere a ritmului de creștere economică în trimestrul al patrulea, datorată secetei. În aceste condiții, Victor Ponta susține că Executivul va aștepta datele oficiale înainte de a decide dacă se vor putea devansa alte eliminări de taxe din Codul Fiscal, cum propunea șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. „Din păcate, în trimestrul 4 mi-e teamă că seceta și problemele din agricultură o să se reflecte și în creșterea economică”, a arătat Ponta, prezent, luni, la ședința grupului social-democrat de la Camera Deputaților.