Ponta: Povestea interimatului la Parchet și DNA seamănă cu Oltchim, Pivniceru să trateze foarte serios

Publicat: 03 10. 2012, 14:01
Actualizat: 29 07. 2014, 19:06

Premierul Ponta i-a solicitat ministrului Justiției, Mona Pivniceru, să nu se lase atrasă în „capcane politice” în cazul propunerilor pentru noul procuror general și noul șef al DNA, susținând că interimatul anunțat în urma expirării mandatului lui Kovesi începe să semene cu situația de la Oltchim.

El a spus miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că i-a solicitat deja ministrului Justiției, care poartă în aceste zile discuții la Bruxelles cu comisarul european Viviane Reding, să evite astfel de capcane.

„Am rugat-o să nu se lase atrasă în capcane politice, tocmai din partea celor care nu ar trebui să facă politică. Ea are o discuție foarte clară cu Comisia Europeană, are o lege foarte clară, să facă propunerile pentru noul procuror general și noul șef la DNA. Nu este treaba Guvernului cine sunt acești oameni, treaba noastră este doar să știm că s-a respectat legea, să știm că două instituții importante fundamentale ale statului sunt conduse de oameni numiți conform procedurilor legale. Povestea asta cu interimatul care numește un alt interimat, care după aia desemnează un interimat, începe să semene cu Oltchim-ul. Aș vrea și sper ca doamna ministru când se întoarce (de la Bruxelles – n.r.) să trateze foarte serios această situație”, a afirmat Ponta.

Procurorul general al României, Codruța Kovesi, l-a delegat pe șeful Direcției Naționale Anticorupție, Daniel Morar, în funcția de prim-adjunct al procurorului general, pentru șase luni.

Kovesi a declarat, luni, că a luat această decizie întrucât Daniel Morar are cea mai mare vechime la conducerea unei instituții, colaborează cu instituțiile europene, participând la evaluările în cadrul MCV, are experiența necesară pentru a asigura măsurile de continuitate și stabilitate în ce privește activitatea Ministerului Public.

Codruța Kovesi a precizat că începând de luni a încetat delegarea lui Marius Iacob în funcția de prim-adjunct al procurorului general, iar în locul acestuia a fost propus Daniel Morar, care a acceptat delegarea pe această funcție.
Conducerea DNA va fi preluată de unul dintre adjuncții procurorului șef Daniel Morar.

Tot de luni au încetat delegările pe funcții ale consilierilor personali ai procurorului general al României, Dana Tițian și Marius Bulancea, precum și a șefului Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Valentin Șelaru, la solicitarea lor.
Noul ministru al Justiției, Mona Pivniceru, are stabilite joi, la Bruxelles, întrevederi cu vicepreședintele Comisiei Europene, Viviane Reding, care deține și portofoliul pentru Justiție, Drepturi Fundamentale și Cetățenie, precum și cu secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day.

În cadrul discuțiilor va fi antamată chestiunea privind procedura de selecție a procurorilor pentru funcțiile de procuror general al României și procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție pe care Comisia Europeană o dorește transparentă și credibilă, mai ales că vineri ar urma să fie făcută publică lista finală a candidaților. În două scrisori transmise ministrului Justiției în 11 și 21 septembrie, Comisia i-a precizat acest lucru.

Mai mult, în scrisoarea din 21 septembrie, transmisă de secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, se precizează că pentru a evita orice neînțelegere procedura de selecție trebuie să fie transparentă și publică, să includă interviuri, să fie stabilite criterii clare în cererea de candidaturi, precum și implicare din partea conducerii Ministerului Public și DNA.