Prahova: 3 profesori și 39 de copii cu vârstă școlară și preșcolară, testați pozitiv cu Covid-19

Publicat: 14 09. 2020, 19:35
Actualizat: 06 04. 2021, 15:54
Prahova: 3 profesori și 39 de copii cu vârstă școlară și preșcolară, testați pozitiv cu Covid-19

Trei profesori și 39 de copii cu vârstă școlară și preșcolară se află printre persoanele confirmate cu noul coronavirus în județul Prahova.

Procesul de predare va avea de suferit

Conform unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, 4974 de persoane din județ au fost confirmate, de la începutul epidemiei, ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2, iar 169 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 33 de cazuri nou-confirmate.

Având în vedere numărul mare de infectări din rândul elevilor, procesul de predare va avea de suferit, anumite școli urmând să intre în scenariul roșu.

„În prezent, în Prahova, în rândul cazurilor active figurează și trei cadre didactice, iar 39 sunt copii cu vârstă școlară și preșcolară”, mai scrie în comunicat.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 359, dintre care 276 de paturi sunt ocupate.

La ATI, au fost raportate ca fiind libere trei locuri destinate bolnavilor cu SARS-CoV-2, a mai informat Prefectura Prahova.

Elevi testați pozitiv cu noul coronavirus și în Alba Iulia

Trei elevi de clasa a IX-a din cadrul Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, proveniţi din localități diferite, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Colegii cu care au intrat în contact au fost izolaţi.

Reprezentanţi ai unităţii militare de învăţământ au precizat duminică seara, pentru Agerpres.ro, că toţi elevii colegiului, în număr de 460, au fost testaţi, deocamdată fiind primite rezultatele doar pentru o parte dintre aceştia.

Pentru trei elevi din clasa a IX-a, toţi asimptomatici, rezultatul testului a fost pozitiv. Cei trei au fost imediat izolaţi la infirmieria şcolii, de unde, apoi, au fost preluaţi de părinţi, urmând să stea în izolare în următoarele două săptămâni.

La rândul lor, colegii cu care au fost cazaţi în dormitor se află, în prezent, în izolare în cadrul unităţii, au menţionat reprezentanţii colegiului.

Până duminică, scenariul luat în calcul pentru Colegiul Naţional Militar din Alba Iulia era cel verde, cu prezenţa fizică a elevilor la cursuri. Urmează ca luni să se ia o decizie cu privire la modul în care va debuta anul şcolar la această unitate.