Premieră în lumea medicală. Operația realizată cu un robot care i-a redat vederea unui pacient

Publicat: 10 09. 2016, 13:07

„Pot să văd. Pare că aș fi într-o lume a basmlor, însă totul e real. Sunt doar norocos că sunt primul care beneficiază de această procedură”, a spus preotul Bill Beaver pentru echipa BBC, care a avut acces în exclusivitate la intervenție.

Părintele Beaver a aflat, în luna iulie, de la medicul său oftalmolog că o membrană se dezvolta în spatele ochiului său drept.

”Vederea mi s-a degenerat într-un mod înspăimântător și m-am temut că îmi voi pierde complet văzul. Modul în care a decurs această intervenție a fost un dar de la Dumnezeu”, povestește Beaver.

Intervenția chirurgicală asistată de un robot este un lucru obișnuit, însă nu a mai fost niciodată aplicată în interiorul ochiului.

„‘Pentru a opera în spatele ochiului este nevoie de foarte mare precizie, iar provocarea a fost să obținem un sistem robotizat care să facă asta, pătrunzând printr-un orificiu mic în peretele ochiului, fără a cauza pagube în timp ce se mișcă”, a declarat profesorul Robert MacLaren de la Universitatea din Oxford.

La această intervenție, medicii chirurgi au utilizat un joystick și un ecran touch-screen pentru a ghida un mic ac în interiorul ochiului, în timp ce monitorizau întregul proces printr-un microscop.

Doisprezece pacienți urmează să fie supuși aceleiași intervenții.