Premierul l-a demis pe șeful „Doi și-un Sfert”

Publicat: 10 02. 2016, 21:32

Decizia premierului a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, la data de 10 februarie, premierul l-a eliberat pe Nicolae Gheorghe din funcția de secretar de stat la Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI.

În document este menționat faptul că decizia premierului a fost luată în temeiul art.15 și al art. 19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, precum și în baza art. 22 din OUG nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.

De asemenea, premierul l-a eliberat și pe Rareș Văduva din funcția de subsecretar de stat la Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI, acesta fiind avansat la funcția de secretar de stat în cadrul Departamentului.

O altă decizie este eliberarea din funcție a subsecretarului Nelu Zărnică din Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Nicolae Gheorghe conducea DGIPI din noiembrie 2014, fiind numit de Guvernul Ponta.