Premierul Orban, despre Autostrada Unirii: Ordinul de execuție a lucrărilor, în aproximativ doi ani

Publicat: 24 01. 2020, 17:24

Prezent la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor, Ludovic Orban a declarat că marți Guvernul va adopta o Ordonanță de Urgență prin care proiectul Autostrăzii Unirii va reveni în competența Ministerului Transporturilor.

„Noi am moștenit acest proiect de autostradă, era introdus alături de alte 22 de proiecte să fie realizat de așa-zisa Comisie de Strategie și Prognoză, care nu are nicio competență, nicio calitate. Am elaborat un proiect de ordonanță, pentru că sunt proceduri lansate, și toate aceste chestiuni trebuie foarte bine pregătite din punct de vedere juridic, astfel încât să nu avem litigii ulterioare. Marți este prevăzut să adoptăm ordonanța de urgență care va readuce în competența ministerelor de linie toate proiectele care erau la Comisia de Strategie și Prognoză. În ceea ce privește autostrada Unirii, proiectul va reveni în competența Ministerului Transporturilor, prin CNAIR, evident prin ordonanța de urgență vom încheia science-fiction-ul cu parteneriatul public-privat pe care l-au lansat pe piață vechile guvernări și vom lua o decizie rapidă cu privire la finanțare”, a declarat premierul.

Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va negocia pentru finanțarea autostrăzii din fonduri europene.

„Ca să intre pe finanțare trebuie să se întâmple mai multe lucruri. Primul lucru e să se adopte bugetul UE, să se semneze acordul de parteneriat între România și CE privind împărțirea banilor din bugetul UE pe axe, măsuri și abia după aceea se poate ști dacă este sau nu finanțabilă. Din punctul nostru de vedere, noi vom negocia, reprezintă clar una dintre priorități”, a spus Orban.

Șeful Executivului a precizat că lucrările efective de construcție a autostrăzii ar putea începe peste doi ani.

„Pe Târgu Mureș-Ditrău există contract pentru realizarea Studiului de fezabilitate, ne-am propus ca până la sfârșitul anului să finalizăm studiul de fezabilitate și să facem toate demersurile pentru a putea obține acordul de mediu, astfel încât să pregătim licitația pentru proiectare și execuție. De asemenea, imediat ce va fi preluat de Ministerul Transporturilor, acesta va pregăti documentațiile pentru a lansa licitația pentru selectarea firmei care să realizeze studii de fezabiliate pentru restul tronsonului, până la Ungheni, probabil și aici o să dăm un termen mai scurt decât termenele care se dau de obieci pentru SF. Probabil, ordinul de execuție prin care să înceapă contrucția autostrăzii, termenul realist pe care pot să îl dau este aproximativ doi ani de zile, pentru că repet trebuie terminat Studiul de fezabilitate, obținut acordul de mediu, adoptată documentația tehnică de către Guvern, realizată licitația pentru proiectare și execuție, de regulă proiectarea, în funcție de complexitatea tronsonului, durează cam un an, un an și jumătate, și abia apoi se poate da ordinul pentru începerea execuției efective”, a mai spus Ludovic Orban.

Sursă FOTO: Ludovic Orban / Facebook