Preot prins când introducea într-un penitenciar telefoane pentru deținuți. Ce au găsit polițiștii asupra sa

Publicat: 20 09. 2013, 11:45
Actualizat: 09 02. 2019, 04:01

Preotul Penitenciarului Bacău a fost prins, vineri dimineață, cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deținuți, acesta fiind dus la audieri în urma unor percheziții la unitatea de detenție, la locuința acestuia și la alte adrese, potrivit unor surse judiciare.

Anchetatorii aveau informații că în Penitenciarul Bacău sunt introduse telefoane mobile pentru deținuți, astfel că au făcut, vineri, controale în celulele deținuților, în capela bisericii din penitenciar, la casa preotului Octavian Balan și la locuințele unor agenți de penitenciar, au precizat sursele citate.

Preotul a fost prins în flagrant, acesta având ascunse sub sutană patru telefoane mobile și suma de 800 de lei, bani care ar fi fost primiți ca mită de la familiile deținuților.

Sursele citate au precizat că preotul Balan primea telefoanele de la familiile deținuților, care îl contactau în afara penitenciarului și îi plăteau între 200 și 300 de lei pentru serviciile acestuia.

Preotul introducea telefoanele mobile în penitenciar și le dădea deținuților la spovedanie, în capelă sau într-o cameră de lângă infirmerie, au mai arătat sursele citate.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că dacă deținuții nu puteau veni la preotul Balan pentru a lua telefoanele, acestea erau transmise prin câțiva agenți de penitenciar.

Anchetatorii l-au dus pe preotul Balan la Parchetul Tribunalului Bacău, unde îl vor audia și vor decide dacă acesta va fi reținut.

Sursele citate au precizat că Octavian Balan era preot la Penitenciarul Bacău din 2003.