Preoteasă amendată pentru că a refuzat testul de paternitate al copilului său. Preotul o bănuiește de infidelitate pe soția sa

Publicat: 28 05. 2019, 10:18

Preotul din Huși Sălaru Ștefan Dan a lăsat la o parte rușinea și cu riscul de a deveni subiectul de discuție al oamenilor din localitate a apelat la Instanță pentru a afla adevărul despre bebeluș, potrivit vremeanouă.

Femeia, juristă de profesie și secretară de comună, a declarat public că nu l-a înșelat nicodată pe preot, iar acuzațiile sunt roadele unor așa-zise bârfe ale unor persone rău intenționate. Mihaela Sălaru a susținut public că mai mulți colegi de serviciu de la primărie ar fi inventat povestea infidelității ei.

Preotul s-a panicat când a auzit poveștile, mai ales că acasă avea un bebeluș și s-a gândit că ar exista posibilitatea ca el să nu fie tatăl copilului.

Preotul a cerut în Instanță ca soția sa să aducă dovezi potrivit cărora el este tatăl băiețelului.

Deși preoteasa a pledat nevinovată, Instanța a hotărât că femeia trebuie să se prezinte la IML, pentru un test de paternitate.

Procesul preotului din Huși a devenit cel mai controversat subiect al localnicilor la acest moment. Unii consideră că nu ar fi fost posibil ca o preoteasă să aducă pe lume un copil conceput cu altcineva în afară de soțul său, preotul.

Dar, gestul preotesei de a refuza să se prezinte la IML pentru testutul ADN, a iscat noi discuții controversate.

Până acum, preoteasa a refuzat de patru ori să facă tesutul de paternitate al copilului și a primit trei amenzi de la instanță, fiecare în valoare de 700 de lei. Preoteasa este chemată la Institutul de Medicină Legală pe 3 iunie, pentru a cincea oară.